Încă din primele zile de școală ni se spune, fie că o fac părinții sau profesorii, că pentru a reuși în viață trebuie să fim cei mai buni: să învățăm, să avem note mari – preferabil la toate materiile, să fim conștiincioși și silitori.
Cu alte cuvinte, încă de la începutul parcursului nostru de învățare și dezvoltare, ni se explciă foarte clar cât de important este să avem conținut. Și asta e foarte bine!
“Și unde este problema?” o să întrebați.
Formă pentru fond – importanța discursului public
Problema constă în faptul că nicăieri în școală – fie gimnaziu, liceu sau facultate – nu ni se vorbește despre importanța crucială pe care capacitatea noastră de a comunica ce știm o are în evoluția noastră profesională.
În școală învățăm despre “forme fără fond”, fără a ni se explica vreodată că înainte să cunoști fondul, te întâlnești cu forma. Iar în lumea în care trăim astăzi, dacă nu ne place sau nu rezonăm cu forma, de cele mai multe ori nu mai apucăm să cunoaștem fondul.
Activitatea mea profesională m-a ajutat să văd nenumărate situații în care fondul valoros nu e potențat de forma în care e livrat. Am văzut profesori și academicieni competenți care au plictisit teribil sala pentru că vorbeau plat și tehnic. Am văzut directori de multinațională care puteau ține atenția auditoriului vie doar prin funcție, nu și prin calitatea discursului. Am văzut politicieni la sfârșitul vorbirii cărora publicul nu putea să-și amintească despre ce a fost vorba. (Sigur, în politică, asta poate fi o calitate). Și exemplele pot continua.
Calitatea discursului public, un diferențiator personal
Bunele abilități de vorbire în public și capacitatea de a ține un discurs competent sunt elemente de diferențiere pentru profesioniștii de astăzi. De ce? Pentru că ele construiesc de cele mai multe ori prima impresie și prin ea se formează percepția care rămâne în mintea potențialilor clienți sau coaboratori.
Din păcate ele sunt deprinderi pe care școala nu numai că nu le cultivă, ba chiar le distruge: gândiți-vă la toate momentele în care vi s-a cerut să vă ridicați în picioare în școală. Câte dintre ele sunt amintiri plăcute? În câte dintre acele momente ați fost lăudați sau, în orice caz, câte dintre ele s-au lăsat cu o senzație plăcută? În experiența mea, aproape niciuna. Și în timp, după 15-17 ani de școală, nici nu mai e de mirare că frica de vorbire în public este pentru unii oameni mai mare decât frica de moarte (lucru confirmat de cercetări).
Dar ce se poate întâmpla când fondul e susținut de formă. Ce se poate întâmpla când un om inteligent și competent vorbește bine în public?
Un exemplu revoluționar
Exemplele istorice sunt multe, dar o să încerc să vin cu unul mai actual, care vizează o problemă pe care o trăim cu toții: în ianuarie 2007 Sir Ken Robinson (expert în creativitate) a ținut un discurs (“Do schools kill creativity?”) despre educație și despre felul în care ea trebuie regândită ca să servescă nevoile secolului 21.
Discursul său a fost filmat și postat pe internet, unde a adunat zeci de milioane de vizualizări din toată lumea și a stârnit ceea ce astăzi se poate numi o adevărată revoluție a educației.
Asta pot face cuvintele cu meșteșug: pot porni revoluții, pot aprinde pasiuni, pot mobiliza, pot motiva și pot construi punți și relații.
Și în acest context, vorbirea în public ne învață o lecție foarte prețioasă, asupra căreia merită să ne aplecăm cu mai mare atenție în activitatea noastră de zi cu zi: din ce în ce mai des, cum spunem ceva este cel puțin la fel de important ca ce spunem în sine.
(Articol apărut în CariereOnline în data de 03.11.2011)
Nu exista comentarii momentan.